Al doilea panel DANET România

Al doilea panel DANET România

Cel de-al doilea panel DANET  a avut loc la Colegiul Tehnic Miu în data de 26.03.2011. La panel au participat 30 de seniori, precum și profesori universitari (de la Universitatea din Craiova, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica) precum și reprezentanți ai unor ONG-uri cate au ca obiect educația seniorilor.

În cadrul panelului s-au discutat teme deosebit de importante atât pentru seniorii europeni, cât și pentru cei din România. Problemele discutate au fost analizate în lumina creatoare a activității de bază a cenaclului: creația artistică. Printre temele discutate s-au aflat următoarele probleme:

  • în ce măsură putem fi simultan și europeni și români? Există sau nu un conflict sau dimpotrivă a suprapunere a acestor identități?
  • ce înseamnă valori naționale și europene și care sunt acestea?
  • care este rolul seniorilor în menținerea și perpetuarea valorilor europene și naționale?
  • ce valori pot transmite seniorii către tineri, pentru a facilita dezvoltarea culturală a acestora?
  • care este rolul cenaclului în conservarea patrimoniului cultural, în special prin activitățile sale artistice?
  • care este rolul cenaclului în devoltarea valorilor naționale și europene?
  • există vreun conflict între valorile culturale ale tinerilor și cele ale seniorilor? Dacă da cum se pot utiliza constructiv aceste diferențe?

Seniorii au fost foarte încântați să discute despre aceste probleme și au discutat împreună cu specialiștii în pedagogie și cu reprezentanții ONG-urilor de specialitate cum poate fi adaptată activitatea cenaclului și a Asociației C. Brâncuși pentru a răspunde mai adecvat acestor nevoi stringente. Moderarea discuțiilor a fost realizată de către domnul prof.univ.dr.ing. Horia Ciocârlie, președintele Asociației și de domnul Aurel Bancu, cu consultanța coordonatorului național al proiectului, prep.univ.drd. Alexandru Strungă.

 

Comentariile sunt închise